POIM 2014 - 2020
Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) este al doilea program ca mărime din Uniunea Europeană şi cel mai complex din România cu o alocare de aproximativ 12 miliarde de euro pentru sectoarele de transport, mediu și energie.
POIM a fost elaborat pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale României identificate în Acordul de Parteneriat 2014-2020 și în acord cu Cadrul Strategic Comun și Documentul de Poziție al serviciilor Comisiei Europene. Strategia POIM este orientată spre obiectivele Strategiei Europa 2020, în corelare cu Programul Național pentru Reformă și cu Recomandările Specifice de Țară, concentrându-se asupra creșterii durabile prin promovarea unei economii bazate pe consum redus de carbon prin măsuri de eficiență energetică și promovare a energiei verzi, precum și prin promovarea unor moduri de transport prietenoase cu mediul și o utilizare mai eficientă a resurselor. POIM este gestionat de Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management.
Priorităţile de finanţare stabilite prin POIM contribuie la realizarea obiectivului general al Acordului de Parteneriat de a reduce diferenţele de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE, prin abordarea directă a două dintre cele cinci provocări de dezvoltare identificate la nivel naţional – Infrastructura şi Resursele – în cadrul unui singur program având ca obiectiv global:
Dezvoltarea infrastructurii de transport, mediu, energie şi prevenirea riscurilor la standarde europene, în vederea creării premiselor unei creşteri economice sustenabile, în condiţii de siguranţă şi utilizare eficientă a resurselor naturale.
Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 adresează nevoile de dezvoltare din sectoarele infrastructură de transport, protecţia mediului, managementul riscurilor și adaptarea la schimbările climatice, energie şi eficienţă energetică, finanţând 4 din cele 11 obiective tematice stabilite prin Regulamentul nr. 1303/2013, între care se regăseşte obiectivul tematic 6 – Conservarea și protecţia mediului și promovarea eficienţei utilizării resurselor, prin promovarea investiţiilor în sectorul de mediu în vederea conformării cu prevederile acquis-ului european şi a angajamentelor asumate prin sectorul de mediu, respectiv: managementul deşeurilor, prin Obiectivul Specific 3.1. şi sectorul de apă și apă uzată, prin Obiectivul Specific 3.2.