Despre „Proiect Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Tulcea”
Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă uzată în Județul Tulcea se înscrie în cadrul Obiectivului Specific 3.2 „Creşterea nivelului de colectare şi epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populaţiei”, prin intermediul căruia sunt promovate acţiuni ce contribuie la îndeplinirea priorităţilor din Tratatul de Aderare pentru sectorul de apă și apă uzată.
Beneficiarul acestui proiect este S.C. Aquaserv S.A. Tulcea, Operatorul Regional al serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Tulcea.
S.C. Aquaserv S.A. Tulcea, beneficiază în prezent de asistență financiară acordată din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, în vederea implementării proiectului „Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Tulcea”.
Conform contractului de finanțare nr. 1755 din data de 28.10.2022 având cod SMIS 2014 +152608, încheiat cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene valoarea totală a Contractului de Finanţare este de 289.901.037,91 lei; AM POIM acordă o finanțare nerambursabilă în sumă maximă de 224.706.363,00 lei, echivalentă cu 92,12% % din valoarea totală eligibilă aprobată.
Perioada de implementare a Proiectului este de 79 de luni, respectiv între data de 01 iunie 2017 și data de 31 Decembrie 2023, la care se adaugă, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.
Proiectul a fost etapizat conform Notei MIPE nr.76152/11.07.2022, privind completarea şi evaluarea proiectelor majore şi nemajore etapizate din cadrul O.S 3.2 în vederea continuării finanţării în cadrul Programului Operaţional Dezvoltare Durabilă.
Valoarea totală a proiectului este de 204.847.249 euro (fără TVA), și va fi realizat în două etape:
- etapa I cu finanțare prin POIM, reprezintă 49.352.138 euro (fără TVA),
- etapei a II-a cu finanțare PODD, reprezintă 155.495.111 euro (fără TVA) .
Din punct de vedere financiar etapa I reprezintă 49.53% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
Indicatorii fizici din cererea de finanţare care vor fi realizaţi prin Proiect:
- Populaţie suplimentară care va beneficia de o mai bună alimentare cu apă – 38.564 persoane
- Populaţie suplimentară care va beneficia de o mai bună tratare a apelor uzate – 60.144 locuitori echivalenţi
- Reţea de distribuţie apă potabilă nouă şi reabilitată – 210.79 km
- Aducţiune nouă şi reabilitată - 62.50 km
- Reţea canalizare nouă şi reabilitată – 127.28 km
- Staţii epurare ape uzate – 9 buc
- Staţii tratare apă – 13 buc
Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Tulcea reprezintă o nouă etapă semnificativă în cadrul extinderii şi modernizării infrastructurii de alimentare cu apă şi de colectare şi evacuare a apelor uzate din aria de operare a Operatorului Regional Aquaserv S.A. Tulcea, continuând procesul investiţional derulat în perioada 2007-2013 prin POS Mediu, în cadrul proiectelor ”Reabilitarea şi extinderea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Tulcea” (POS Mediu) şi Fazarea proiectului „Reabilitarea şi extinderea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Tulcea” (POIM).
În cadrul proiectului finanţat din Fondul de Coeziune, prin Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, vor fi realizate atât investiţii pentru captarea, tratarea, transportul şi distribuţia apei potabile, colectarea, transportul şi epurarea apelor uzate, în localităţile care nu au fost cuprinse în POS Mediu, cât şi servicii suport pentru operatorul regional în ceea ce priveşte asistenţa tehnică pentru managementul proiectului, pentru supervizarea lucrărilor şi auditul proiectului.
Pe lângă investițiile amintite mai sus se vor realiza următoarele achiziții de echipamente de operare, care vor îmbunătăți sistemul de alimentare cu apă și canalizare:
- Extindere sistem SCADA regional;
- Utilaje de curăţare a sistemelor de canalizare;
- Utilaje de transport şi echipamente de intervenţie;
- Echipamente pentru detecţie pierderi de apă şi inspecţii video;
- Maşini şi barje transport nămol de la staţiile de epurare.
Lucrările finanţate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare vor fi realizate pe raza următoarelor unităţilor administrativ-teritoriale Tulcea, Babadag, Isaccea, Măcin, Sulina, Carcaliu, CA Rosetti, Chilia Veche, Ceatalchioi, Crişan, Maliuc, Mahmudia, Pardina, Văcăreni.
Obiectivul general al Proiectului constă în creşterea nivelului de colectare şi epurare a apelor uzate urbane şi a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populaţiei deservite de Operatorul Regional S.C. Aquaserv S.A. Tulcea în aria de Proiect prin înfiinţarea unor sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, îmbunătăţirea calităţii serviciilor existente, reducerea impactului negativ al descărcărilor de apă uzată şi protejarea mediului.
Vor fi asigurate servicii de alimentare cu apă şi canalizare adecvate la tarife accesibile, va fi asigurată calitatea apei potabile în toate aglomerările din judeţul Tulcea, va fi îmbunătăţită gestionarea nămolului provenit de la staţiile de tratare a apei uzate şi vor fi create structuri de management de apă inovative şi eficiente.
- 35,261 locuitori (populație suplimentară) vor beneficia de o mai bună alimentare cu apă,
- 52,972 locuitori (populație suplimentară) vor beneficia de o mai bună epurare a apelor uzate.
Beneficiile proiectului
- Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei din judeţul Tulcea prin asigurarea accesului în condiţii de siguranţă la serviciile de tratare şi furnizare a apei potabile
- Creşterea ratei de conectare la serviciile de furnizare a apei şi de colectare a apelor uzate
- Dezvoltarea socio-economică a zonei prin asigurarea accesului la sistemul de apă şi canalizare
- Îmbunătăţirea calităţii apelor de suprafaţă şi implicit reducerea şi prevenirea poluării solului şi a corpurilor de apă din zona de proiect
- Îmbunătăţirea echipamentelor folosite în staţiile de tratare a apei în vederea creşterii calităţii apei potabile la standarde naţionale
- Îmbunătăţirea funcţională a sistemelor existente de canalizare prin reducerea efectelor negative asupra mediului
- Îmbunătăţirea reţelelor de distribuţie a apei prin înlocuirea conductelor vechi în vederea reducerii pierderilor şi întreruperilor în serviciul de furnizare a apei
- Crearea de locuri de muncă permanente în cadrul beneficiarului şi operatorului sistemului de alimentare cu apă şi canalizare şi locuri de muncă temporare pe durata implementării proiectului
- Economii de costuri de resurse pentru clienţi, care au loc când clientul nu mai trebuie să se bazeze pe fântâni, pompe şi puţuri private, fose septice şi nu mai trebuie să cumpere apă îmbuteliată
- Înfiinţarea de noi staţii de tratare a apei şi dotarea cu reţele de transport şi distribuţie pentru comunităţile care nu beneficiază de apă potabilă
- Reabilitarea staţiilor existente de tratare a apei în vederea creşterii calităţii apei potabile furnizate
- Investiţiile Proiectului Major care vor fi realizate sunt grupate în: 18 contracte de lucrări, 2 contracte de furnizare, şi 2 contracte de servicii.